Imi placea sa cred despre mine ca sunt o persoana puternica din punct de vedere emotional si ca toate frustrarile mele de pana acum nu vin din ceva serios, si imi tot spuneam ca ma alint si ca au mai trait oameni fara afectiune. Niciodata nu mi-am luat 100% in serios dependenta asta a mea de afectiune, am zis ca o fi din lipsa de experienta, dar ce sa vedeti, nu e asa.
Stiti ca data trecuta va spuneam de un D. de la munca, well shit got a new twist. A bad one. Like I kind of anticipated. Ce s-a intamplat va intrebati? Hmm pai s-a intamplat ca de ziua lui, foarte random si de nicaieri, mi-a propus un lucru, imoral pentru cineva intr-o relatie. Apparently he likes the lady parts more than any average guy. Si mi-am zis: G, oricat de fain pare omul asta, inceteaza sa ii mai scrii si sa iti mai faci filme aiurea pentru ca nu-i ok deloc. Si a incetat G pentru 48 de ore maxim, pana i s-au aprins beculetele si mai tare. De ce va intrebati? Cui nu-i plac conversatiile kinky? C'mooon. Si o sa spuneti, da, dar nu cu tipi in relatii. Total de acord. Motivul mai mult decat evident pentru care el voia aceste conversatii cu mine, este desigur ca dupa 5 ani de relatie, nu prea mai sunt lucruri pe care poti sa le afli unul despre celalalt si mai ales, nu mai ai discutiile alea sexuale intense cum erau la inceput. Si pentru el clar asta era singurul motiv pentru care ar fi interesat de mine, pentru ca doar asta aducea in discutie de cele mai multe ori cand vorbeam.
Si continuand aceste conversatii, dupa ce mi-am spus de zeci de ori ca nu o sa imi fie ok pentru ca din partea mea erau mai mult decat simple conversatii, am inceput sa o dau pe partea cu sentimentele, si desigur ca nu i-a convenit. He doesn't need that. He has that. Things were only pure physical fantasy.And the fucking affection desperate child inside me came out to light. Si asa omul a ramas cu impresia ca eu il judec si incep sa-l descos si ca probabil ma bag cu japca in viata lui, si mi-a repetat ca viata lui e viata lui si nu vrea ca oamenii sa stie lucruri despre viata lui. Daca as fi stiut sa ma opresc prima data cand mi-a adresat treaba asta, probabil acum nu ajungeam in starea in care sunt.
Deci cand o sa ma opresc sa pun presiuni unde nu e cazul? Cand o sa ma opresc sa tanjesc dupa afectiune? Cand o sa incetez sa mai vreau lucruri de la oameni care nu sunt dispusi sa mi le ofere?
Si ca sa imi pun sufletul aici si sa ma descarc, azi dimineata m-am trezit cu sentimetul ca as fi doar un corp gol pe dinauntru. Ma simt de parca nu mai sunt eu, ca si cum corpul imi respinge organele si vreau sa scot tot afara. Ma simt de parca imi vine sa vars tot din mine, si sa nu mai asimilez nimic. Si psihic, simt un intuneric imens, ca si cum mi s-ar intampla mie cele mai rele lucruri de pe pamant si nu pot scapa de ele. Ma simt fraiera, sensibila, antisociala si cu 0 chef de viata. Care tinde spre -infinit. Simt ca tot optimismul si veselia care era in copilul din mine s-a inchis intr-o camera si nu mai vrea sa iasa. A inchis usa si a aruncat cheia. Mi-e atat de ciuda pe mine, cred ca asta primeaza, ca mereu fac lucruri fara sa le gandesc pe termen lung, si sunt atat atat de copilaroasa si puerila.
Nu suport oamenii din jurul meu, chiar daca nu mi-au gresit cu nimic, simt ca nu as mai avea niciun scop in viata, chiar daca viata mea merge chiar bine, si ar trebui sa fiu multumita de omul care sunt. Dar disperarea asta dupa afectiune nu ma lasa sa traiesc viata la potentialul ei maxim. Si e extrem de frustrant. Plang pe interior si parca sunt captiva in corpul meu. Nu ma mai recunosc de niciun fel...Poate suna trist si cliseic, dar asta e ceea ce simt. Lucru pe care nu l-am mai experimentat pana acum atat de intens. Ma enerveaza fiecare lucru marunt si ma gandesc la toate prostiile posibile si totodata la nimic. Sunt praf psihic si urasc chestia asta. Psihicul e cel care ma ajuta de cele mai multe ori in toate situatiile. Si acum as vrea sa ma inchid in camera si nu mai ies 2 saptamani.
E amuzant totodata ca azi la munca toata lumea se ingrijora pentru mine. La modul: ba ce ai, nu-mi place ca esti asa. Ce ai patit? Pana si oameni pe care nu-i cunosc de foarte mult timp. Nu suportam nici faptul ca vor sa ma inveseleasca. Atunci cand dorm e singura parte din zi cand nu ma gandesc cat de penibila sunt.
E cumva uimitor si pentru mine ca am trecut de la happy happy joy joy la poeziile lui Bacovia, mohorata si sumbra. E funny cumva ca nu credeam ca eu o sa ajung in acest stadiu vreodata. But heey life can be surprising. Si nu pot sa zic ca am suferit nu stiu ce traumatism emotional sau vreo tristete imensa, pur si simplu m-am saturat de mine cersind afectiune. Nu ma mai suport asa. Nu stiu cum am ajuns in acest stadiu. Sau poate stiu, dar nu imi imaginam ca o sa se simta in halul asta de rau...
Cred ca slabiciunea oricarei femei, si mai ales a unei femei care e deprivata de asta, e atentia. As simple as that. Sper sa nu ma tina mult treaba asta, dar nu da semne ca ar fi mai bine. Mi-au mai ramas ceva chestii pozitive asa, relativ...
Ce e si mai ciudat e ca nici macar nu pot sa zic ca imi place de el atat de mult, imi placea ideea de a primi atentie si afectiune eventual...what a fool. Si urasc ideea de a pica de proasta, sau de a fi pisaloaga, sau insistenta. Cui ii place un om asa? Uneori ma uimesc si pe mine de cat de credula si naiva inca sunt. Dar heei, deep down I'm a nice person and that's the essence of it. Hopefully.
Pana una alta, va las cu the one and only, The Weeknd. Enjoy! Click here ^_^
See ya,
-G-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu