Mai tineti minte articolul ala despre ultimele mele frustrari? Well, le-a venit si finalul. Intr-un mod dureros, dar ma bine ca a venit..
Mai stiti cand va spuneam ca G are nevoie de timp sa-si rezolve chestiile care il macina, aparent a gasit o noua metoda sa-si ia gandul de la ele putin, si se rezuma in a incepe sa vorbeasca cu altcineva.. spuneam ca are nevoie de timp pentru el, dar nu credeam ca timpul o sa fie investit in acest mod. Moving on, a fost o seara foarte foarte dureroasa pentru mine, stiti piesa aia de la Linkin' Park Numb, well that's how I felt then. Sa va povestesc pe larg cum s-a petrecut seara cu pricina...
S-a intamplat in vacanta intersemestriala.
Am vorbit sa ne vedem, si plecasem de acasa cu gandul ca nu o sa mai fiu clingy si nu o sa mai initiez nimic ca sa cer atentie. Am ajuns la Bucuresti, ma astepta in gara, vorbisem dinainte sa ajung ca o sa mergem la Brasov, ca nu avem ce face in capitala, ne-am luat bilete totul dragut, am mai vorbit putin despre el, despre mine, ne-am urcat in tren, m-a luat in brate, ascultam muzica, ne uitam la meme-uri pe telefonul lui. In timpul asta vad ca ii scrie o tipa, l-am intrebat peste ceva timp cine e, a fost foarte evaziv si mi-a taiat-o scurt ca o tipa din campus pe care a cunoscut-o pe tinder. Ok, ajungem in Brasov, mergem sa mancam, ne plimbam putin, tot drumul a stat cu telefonul in mana, a vorbit cu ea, mergea pe strada cu telefonul in mana, ok, era o atmosfera extrem extrem de tensionata, cel putin eu asa o simteam...
Si simteam cum se acumuleaza si mai multa tensiune si parca nici subiecte de conversatie nu mai aveam si am rupt eu tacerea si l-am intrebat care e faza cu tipa si ca nu trebuie sa se fereasca de mine si mi-a spus ca o place, si e reciproc, si au iesit de cateva ori, au si mancat banane impreuna, si a zis ca o sa vada ce o sa fie. Cred ca in momentul ala am simtit cum cineva mi-a bagat un cutit in inima si il rasucea in continuare din pura placere, cred ca a fost cam cel mai pronuntat sentiment negativ pe care l-am experimentat in viata mea. (love life speaking)
Still hurts when I think about it. Cred ca pot sa zic ca el e tipul la care am tinut cel mai mult pana in cei 23 de ani ai mei, si nici macar nu am fost impreuna in vreun fel:)) life is soo wicked.
Continuand.. nu, asta nu e tot. I-am zis ca ma bucur pentru el, si daca vrea vreodata sa vorbeasca I was there. Bullshit, eram ca o mamaliga in care ai placerea nebuna sa bagi furculita repetat (da, frate-miu facea asta cand era mai mic, saraca mamaliga). In fine, am ajuns inapoi in Bucuresti, am mers la el, ne-am schimbat, ne-am pus in pat eventual, am dormit fara sa ne atingem, eram ca doi straini. Cand ne-am trezit, avea mesaj de la tipa: "Neata pisic, ce faci? :*" . Si DA, a facut asta, s-a uitat la mesaj, in timp ce eu eram in pat, langa el, si i-a si raspuns, fara niciun stres. Eu eram cantitate neglijabila acolo. Voiam atat de tare sa merg sa iau primul tren spre casa, dar aveam bilet la 16. Nu a trebuit sa mai stau foarte mult. A insistat sa mearga cu mine la gara, i-am zis ca nu e nevoie, stiam drumul. Si da, tot drumul iar a stat numai cu telefonul in mana si vorbea cu ea, e ok. Omoara-ma de tot. Inainte sa urc in tren m-a intrebat daca sunt suparata, ca nu par ok, i-am zis ca nu, nu am nimic. Ne-am luat in brate si cred ca ceva din mine stia ca aia avea sa fie ultima data cand ne vedeam. Am urcat in tren, si ma abtineam foarte tare sa nu izbucnesc in plans, n-am facut-o, ar fi fost ciudat rau sa ma buseasca un plans deodata, plus ca nu aveam chef de privirile oamenilor ce aveau sa urmeze. Mi-am bagat castile in urechi si m-am gandit la tot ce s-a intamplat in ultimele 24 de ore. Am incercat sa dorm, am adormit intr-un sfarsit. Longest way home ever, tot ce voiam era sa ajung odata in pat la mine. Daca nu ma insel am si plans in noaptea aia.
Zilele ce au urmat nu prea am mai vorbit, pana mi-a raspuns la un instastory si nu erm chiar in starea cea mai buna, m-a intrebat ce am si i-am zis ca o sa ii povestesc. I-am spus toate fazele care m-au deranjat, a spus ca si-a dat seama si el dupa, dar cred ca a zis ca ii era rusine sa zica ceva sau ceva de genul asta, in fine, i-am spus ca tin foarte mult la el, si el a zis ca tine la mine, blablabla, a fost un moment din ala super emotionant in care ne ziceam sentimentalisme si ca suntem ca doua boabe intr-o pastaie. Super ok. Apoi cred ca am mai vorbit vreo saptamana ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, si apoi n-a mai fost un apoi. De vreo luna si o saptamana( da, m-am uitat acum) nu mai stiu nimic de el. Intre timp am facut si eu 23 de ani, ma asteptam sa imi zica la multi ani, n-a facut-o, in schimb eu da, nu stiu ce am vrut sa-i dovedesc, ca am tinut minte avand in vedere ca nu era trecuta pe facebook, sau ca eu nu-s bulangioaica? Sau amandoua? :)) Probabil.
Abia acum pot sa zic ca am trecut peste aproape 100%. Ceva ceva inca mai e acolo. Poate faptul ca am taiat brusc orice legatura, si nu vad niciun motiv pentru care ar fi facut asta, poate pentru ca a fost intentionat, asta e. I'm done for good now. Asteptam de mult sa am inspiratie si starea necesara sa scriu toate astea. Here therefore I declare I moved on from that negative stage of my life. New chapters aheadd.
Piesa de azi nu e una trista, e una care imi place mult mult de tot: Click aici ^_^
See yaa ! ^_^
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu