Despre ale vietii si despre un nou crush

   Oh boy, a trecut ceva timp de cand nu mi-am mai asternut gandurile aici. Imi era dor. De 7 luni nu s-a mai intamplat nimic worth writing about in viata mea. Trebuia :)

            

          Cu cat trece mai mult timp si imi recitesc postarile cu atat mi se par mai puerile si mai copilaresti si cu cat trece si mai mult timp realizez ca eu habar nu am ce e aia relatie. Am inceput sa scriu cand am facut 20 de ani si acum am 25 si sunt tot in acelasi punct legat de love life. 

Ca sa enumar putin the love encounters I had:

 - la 19 ani am avut primul sarut

- la 21 am avut prima "relatie" de 2 saptamani cu un tip mai mic decat mine cu 4 ani

- la 22 am avut prima si singura relatie serioasa ca sa zic asa care a durat 5 luni, relatie in care am descoperit si ca nu sunt asexuala, dar in care nu am descoperit ce inseamna "iubirea" in adevaratul, unicul si frumosul ei sens.

AAAAND that's it. 

Imediat dupa am mai fost indragostita super tare de un tip de care am dat pe tinder in Bucuresti (am detaliat despre el in postarile anterioare) incepand de la 22 de ani. Indragosteala care a durat aproximativ 2 ani, more or less, dar dusa la extrem. Apoi la 24 am inceput sa ma indragostesc m-am indragostit de team leader-ul meu, pana in prezent :)) Sii acum am un semi-crush pe un moldovean foarte simpatic pe care l-am gasit tot pe tinder, surprinzator, nu credeam ca o sa imi mai mearga placa asta dupa Bucuresti, dar ceva ceva s-a prins. Desigur ca intre aceste crush-uri, au mai fost altele micute, dar sincer nici nu mi le mai amintesc si nici nu vreau.

Cred ca de fiecare data cand trece ceva timp in care nu mai scriu si imi vine cheful si simt nevoia sa ma eliberez, realizez treaba asta cu "I have no f*cking clue what the hell does a relationship involve". Pentru ca desigur ca nu ma gandesc la asta non stop (like ofc I used to) dar si cand o fac, mereu se ajunge aici. Aici la momentul in care realizez ca ma maturizez pe toate restul planurilor, dar acesta se incapataneaza sa ramana in acelasi stadiu, copilaresc, inocent, imatur si foarte foarte incet. Eul meu emotional e o fetita de 11 ani, intre copilarie si pubertate. 

Si acum o sa spuneti: "Ai tot timpul din lume, ai abia 25 de ani", si da, intr-adevar asa este, dar am 25 de ani, si majoritatea oamenilor in jurul meu planifica nunti si fac copii, am ajuns la varsta aia de "mijloc" ca sa o numesc asa, cand toata lumea ori s-a obisnuit cu mine asa ori e pe stilul: "tot singura, tot singura?" . Si eu nu vreau sa ma casatoresc si sa am copii acum, dar vreau ceva al meu si numai al meu. Vreau persoana aia cu care ma inteleg din priviri, persoana aia langa care imi zambeste sufletul, persoana aia care ma accepta asa cretina si retardata cum sunt si cu care nu trebuie sa imi ascund fetita asta de 11 ani care locuieste inauntru. I want the real stuff, raw, emotional, hard and hella amazing. Ceea ce practic toti vrem.

Mi se pare amuzant ca atunci cand eram mica ma vedeam casatorita si cu copii la 27 de ani. S-au schimbat multe pe parcurs. N-o sa revin iar la discutia: de ce nu am pe nimeni pentru ca habar nu stiu. That's how my life is right now and I've started to embrace it like it is for a while. M-am obisnuit foarte tare eu cu mine, m-am acceptat asa cum sunt, am scapat de 20 de kilograme si sunt pe drumul de a mai scapa de 10 ca sa fiu eu implinita cu mine 100%. Intotdeauna am fost multumita de mine psihic vorbind, am fost mereu mandra de mine ca sunt un om bun, si asta datorita bunicii mele (love u up there grandma, a carui suflet imi place sa cred ca il mostenesc) si desigur educatiei primita de la mama si deciziilor pe care le-am luat de-a lungul vietii. 

Asadar as putea spune ca sunt intr-un punct unde sunt si incep sa devin din ce in ce mai ok cu mine si asta ma bucura, dar hei, dupa multi ani in care ai tot fost refuzata iti mai raman niste resturi de nesigurante care sunt bine bine inradacinate acolo si nu stiu daca o sa dispara vreodata. La mine e sentimentul asta ca nu sunt ceva ce ar vrea cineva fizic vorbind mai mult, dar o sa ajung sa scap si de asta in momentul in care o sa fiu indeajuns de multumita de cum arat. It's all about self love. Increderea pe are o avem in noi se reflecta la exterior foarte mult, chiar daca nu ne dam seama. 

Unul din motto-urile mele e: "Iubeste-te pe tine si apoi asteapta-te sa te iubeasca altcineva". Am vazut foarte multe relatii care au esuat tocmai din cauza asta. Da, iti gasesti relatii, poate si sufletul pereche fara sa te iubesti tu pe tine, si te regasesti in persoana respectiva, dar tot se ajunge la self love cumva, pentru ca gasirea sufletului pereche e despre a va impulsona unul pe altul sa deveniti versiuni mai bune ale voastre. Cel putin asa o vad eu. Si de-a lungul anilor m-am luptat cu mine, m-am luptat sa incep sa ma accept , sa ma schimb, sa evoluez, si usor usor am inceput sa o fac. You always have to take your time. Evolutia ta ca om e un proces lung (cam toata viata de lung) si greu, dar apoi devine foarte foarte frumos si sentimentul ala de multumire de sine si de dorinta de a continua sa evoluezi e divin. You always have to keep going ^_^

P.S: Unul din lucrurile pe care le ador cand scriu e ca imi vars sufletul aici, si cumva mereu o sa ramana partea asta din mine aici, exact cum a fost ea in momentul in care am decis sa pun literele astea online.

Si acum sa va povestesc putin despre acest nou semi-crush al meu.

Let's call him V. Au fost P, G, C, acum e timpul lui V :)). E moldovean de peste Prut, are si el 25 de ani, si lucreaza in cadastru. Seems like a really nice guy, are 1,83, tallest guy I ever talked to. Spuneam intr-una din postarile vechi ca imbratisarile cu tipii inalti sunt cele mai faine. And indeed they are. Can't wait to hug him in real life. 

Ce m-a cucerit din prima? Descrierea lui de pe tinder care suna cam asa: "Professional hugger. 1.83"

A tall guy that gives hugs and he enjoys it? What can be better at a first time sight? :)) Considering that I'm a hugger till my deepest core. Oh and that cute face. E brunet, ochi caprui cred, nu i-am vazut asa de bine, decat in poze, dar duc spre negru. Luvly. Cute smile. Hugger. What can you wish more?

Pare ca suntem super pe acelasi vibe din mesaje, dar hei, nu iti dai seama de o persoana pana nu ajungi sa schimbi cateva vorbe cu ea face to face. Lucru care nu stiu cand/daca se va intampla pentru ca el nu da semne ca ar vrea, si cu siguranta eu n-o sa mai fiu aia care initiaza decat conversatii, pentru ca asta am facut pana acum (I gave him hints, what can I girl do more?). 

Din tot ce am vorbit pana acum, am observat ca ii place sa primeasca complimente (cui nu-i place),dar ofera si el, nu pare prea curios asa de viata mea (except the sexual part, si legat de asta nu stiu daca e o chestie pe care o fac doar eu, dar nu stiu cum se face de inainte de toate discutiile despre viata, mai intai ajung direct la conversatia aia sexuala, si uitandu-ma inapoi observ un tipar la mine, probabil din dorinta de a parea foarte deschisa, lucru care si sunt, duc mereu conversatia in punctul ala cu cate o glumita, si sincer mi se pare ca gresesc grav, avand in vedere ca eu caut o relatie). 

Si din cauza asta am asa un feeling ciudat legat de toata treaba, pentru ca numai eu pun intrebari despre viata lui, el doar le intoarce, pe aceleasi. Parca nu se simte scanteia aia, adica a fost la inceput la mine, la el sunt destul de sigura ca nu, si a fost doar chestia aia: huh, you are cute si atat. Si cu cat trec zilele si doar eu aduc subiecte de conversatie, chiar daca avem cam acelasi mindset, tind sa cred ca n-o sa duca nicaieri treaba asta, si o sa raman in friendzone, ah, the old and cold friendzone. Call it a hunch,but that's what I'm feeling right now and it might be all my fault. Nu as vrea sa analizez mai bine situatia ca o sa imi fac iarasi mai multe filme si nu e ok deloc pentru zona in care sunt psihic in acest moment. Asa ca o sa o bag pe aia cu: "Om trai si om vedea".

 Daar, fetita aia de 11 ani din mine simte toti fluturasii aia in stomac, si isi verifica mereu telefonul dupa ce trimite un mesaj, si ii bate inima asteptand un raspuns, vedeti? V-am zis eu ca am ramas fix in acelasi stadiu de puerilitate si copilarie. De fiecare data cand incep sa vorbesc cu cineva, nu pot sa scap de sentimentul ala ca stric tot de la bun inceput, prin punctul in care aduc conversatiile. Asta si faptul ca Jesus f*cking Christ chiar gandesc prea mult. Mult prea mult pentru sanatatea mea mintala. Dar, o sa invoc scuza ca sunt femeie, si asa facem noi, majoritatea. Ce sa ne faci.

Va las aici o piesa pe care o ascult des in ultima vreme: Click here and enjoy ^_^

Va pupa G pe portofel, see you next time I have something worth telling. Or when I'm feeling sad enough and I need to write. Hugs, hugs, hugs!

-G-