In momentul de fata daca m-ar pune cineva sa aleg intre 5 milioane de dolari si 30 de minute de afectiune, as alege a doua varianta fara sa stau sa ma gandesc.
Hmm, dar parca nu mai simteam nevoia asta, parca nu ma mai gandeam la asta, parca eram ok.
Hmm daca si cu parca se plimbau cu o barca, cum ar veni :))
De mai bine de doua luni nu am mai simtit nevoia de afectiune, si nici nu m-am mai gandit la faptul ca sunt singura, cam de cand am devenit prietena buna cu un baiat, care m-a ajutat cumva sa imi fixez anumite principii si idei de viata, thx E (da, exista prietenie intre un baiat si o fata, stiu, greu de crezut).
Dar azi, am vorbit cu un tip care mi-e drag si am zis hmm daca tot suntem in acelasi oras nu strica putina afectiune, ia-o de unde nu-i. Mare teapa ce mi-am luat cand incercam subtil zic eu (desi nu ma caracterizeaza subtilitatea) sa obtin ce vreau si brusc si de nicaieri imi zice ca ii vine sa planga ca vorbeste cu fosta:)) La ce sa ma astept de la un copil de 17 ani, again. Bine, n-aveam cum s-o prevad pe asta, dar da. Zice tot varsta. Am incercat sa il consolez eu acolo, n-a functionat, si incep sa ii povestesc lui E, si in timp ce ii povesteam, au inceput sa imi dea lacrimile, out of the blue, si atunci m-a izbit faptul ca simt nevoia aia grava de afectiune din nou....Si mai departe mi s-a intamplat un lucru care nu mi s-a mai intamplat pana in acel moment, si anume ca am avut un mini atac de panica. Imi batea inima foarte tare, respiram mai greu si plangeam in acelasi timp, si la un moment dat am inceput sa si tremur, m-am mai panicat si ca nu stiam ce se intampla cu mine:)) si apoi, ca sa vedeti cat de bipolara sunt, imi venea sa rad de faptul ca plangeam din atata lucru, ce Dumnezo, singura n-am mai fost pana acum? Nevoie de afectiune n-am mai avut?
Dar dupa ce m-am calmat, am constientizat ca in tot acest timp, mi-am reprimat cumva nevoia sa afectiune, ocupandu-mi timpul cu altceva, dar ea inca era acolo, si azi, probabil si dupa discutiile cu niste foste colege de liceu despre ce se mai intampla in vietile noastre, si dupa faza cu asta micu', am clacat. E uimitor cum se aduna frustrarile astea, oameni buni. Fara sa realizezi, ca niste feline asa se misca usor in subconstient, pana gasesc momentul sa iasa la iveala, sa-si devoreze prada.
Cine ar fi crezut ca frustrarile au asa mare impact asupra noastra? Eu una nu cred ca exista om fara frustrari, oricat de mici ar fi ele, undeva acolo in subcontient ele exista si cresc sau dispar in functie de ce anume se intampla in vietile nostre.
Asadar, concluzia este ca vreau o relatie, si am nevoie de afectiune ca orice om, dar sunt intr-un punct in care accept faptul ca nu am, si nici nu mai fac nimic in privinta asta, in afara de 2 conversatii fara continut exact pe Tinder. Imi ocup timpul cu munca, facultatea, oamenii de langa mine, si muzica. Cam asta fac acum. Mai am si eu momente ca orice om cand clachez, dar fac terapie prin scris si imi trece. Hahah, uneori nu stiu cum as putea fi ok psihic daca nu as scrie.
Cred ca pot fi egoista si sa spun ca scrisul ma ajuta extrem de mult sa fiu ok in momente din astea. Recomand asta persoanelor carora le place sa isi mai citeasca gandurile din cand in cand si care iubesc sunetul de taste apasate:))
Si daca ce scriu eu aici ajuta intr-un fel sau altul pe cineva, e si mai bine.
P.S: E absolut normal sa mai avem si cate o cadere din asta din cand in cand, suntem oameni pana la urma, asta ne defineste, huh?
Nu poate totul sa fie extraordinar tot timpul nu? Atunci n-am mai avea nevoie de psihologi. Sau prieteni cei mai buni:))
Da, inchieind, va las cu ceva lofi hip hop asa de seara: Click aici ^_^
See ya, peeps!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu