Nu stiu daca vreau eu prea multe de la viata, dar mi se pare normal ca atunci cand esti intr-o conversatie cu cineva, daca nu mai poti continua acea conversatie sa anunti persoana respectiva: "Hei, nu mai pot vorbi acum, ne auzim mai tarziu", sau un simplu " ba, vorbim mai tarziu" sau " trebuie sa plec" e de ajuns. Niciodata nu am suporat chestia asta. Si nici n-o s-o agreez vreodata, mi se pare chestie de bun simt sau de respect fata de persoana respectiva.
Plang, si ma chinui sa vad literele pe care le scriu, oh, acum e mai bine. De ce plang? Nu stiu, am atat de multa incarcatura emotionala in mine, incat mai si explodeaza uneori. S-au adunat atat de multe frustrari in mine legate de afectiune mai ceva ca aglomeratia de la metrou cand e inchisa o iesire. E ciudat pentru ca incerc sa tin toata treaba asta sub control, dar vad ca ma depaseste grav, si mai am foaaarte multe lucruri de invatat despre mine si despre sentimente in general. De ce sunt asa sensibila? E bine sa plangi, sigur, ca te descarci, dar asta e a doua oara cand plang intr-o luna. Ceea ce nu obisnuiam sa fac decat foarte rar. Se aduna multe frustari in mine, mai multe decat de obicei.
Ai mei ma preseaza incontinuu sa imi gasesc job, ceea ce si fac (caut, merg la interviuri), dar discutiile vin in continuare, ce e drept nici nu le-am zis ce am facut in privinta asta, si cumvaa le dau dreptate, dar ce-i prea mult e prea mult. Prietena mea cea mai buna m-a facut sa ma simt de cacat, cu scopul de a ma ambitiona, urasc shit-urile astea, adica, pana acum a mers cu impinsul de la spate si suturi in fund, dar cand vii si imi zici intr-un mod urat o chestie pe care maica-mea s-a asigurat sa mi-o spun eu singura in fiecare zi, la cat de des mi-o zicea, atunci nu mai e dragut. Da ok, tii la mine si toate alea, dar repetandu-mi niste lucruri n-o sa ma faca sa le fac mai repede. Shit takes time. Si timpul e pretios intr-adevar, dar mereu am mers dupa motto-ul: "Lucrurile bune vin la timpul lor."
Si tensiunea aia sexuala acumulata pe langa toate astea e cireasa de pe tort. Nu mai e o surpriza acum ca si noi avem dorinta sexuala la fel de mare ca a tipilor. Si dupa 1 an jumatate e teribil de accentuata.
But hey, trebuie sa traiesti cu asta nu? Pentru ca tu vrei relatie.
Vorbeam cu L (fosta colega de camera) aseara si ne gandeam de ce nu am eu prieten, si i-am zis ca singurul motiv care mi s-a zis de toti cei din jurul meu, e fizicul. Iar ea imi spunea ca e o prostie pentru ca sunt multe alte fete mult mai grase si urate (ceea ce eu nu-s:)) ) care au prieten. Si a intrat si prietenul ei in conversatie si mi-a zis ca poate inca nu am gasit persoana care trebuie. Si mi-a dat dreptate cu faptul ca oamenii percep fizicul si sex-appeal-ul in moduri total diferite. Si i-am dat si eu lui dreptate ca nu am intalnit persoana care trebuie, ceea ce e cam trist daca stai sa te gandesti, dar da, nu-s nici prima nici ultima si cu siguranta nici singura care la 23 de ani nu a gasit o persoana 100% pe acelasi vibe si mindset. Lucru care ma face sa ma simt putin mai bine.
P.S. Si pe langa toate astea subcontientul meu minunat mai pluseaza la capitolul frustrari si ma face sa visez ca sunt cu tipi care mi-s dragi, si clar ma afecteaza si treaba asta. Cum e sa ai un lucru in vis si sa para atat de real, si apoi cand te trezesti, te trezesti cu cel mai urat sentiment de realitate. Haha, am ajuns la concluzia ca uneori subcontientul tau se pisa efectiv pe tine, de sus, frumos, si iti mai si rade in fata cu visele astea minunate. I love my life.
See ya, ma bi*ches!
Pana la urmatoarea frustare!
Cu cine sa va mai las acuuuum, hmmm. Cu fatuca asta cu par gri care canta ceva trist aici ^_^. Enjoyyy!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu