Finalul ce urmeaza sa-l povestesc nu vreau sa-l incadrez in nicio categorie, ar putea intra la sectiunea: semi-nefericite, dar ce a fost inainte de acest final a fost frumos.
Spuneam in postarea trecuta ca o sa vedeti de ce pun cuvantul "relatie" intre ghilimele, ei, aveam eu un feeling. Dupa cum ati putut intui inca din titlu (ma simt ca la compunerile la romana:)) ) cam asta a fost prima mea relatie, toate povestile au un final. Ce-i drept, al meu nu ma asteptam sa vina chiar atat de repede, dar hei, nu te poti juca cu treburi de astea, sau poti, orice e posibil, dar te-ai amagi singur.
Well, 2 saptamani jumatate, sincer, ma asteptam ca prima mea relatie sa fie de durata. Stiti filmele alea in care de obicei baiatul curteaza fata, ea se preface ca se lasa greu si se termina cu o scena in care he gets the girl and they're happy. In viata reala nu prea vezi asa ceva, d'uh de aia se numesc filme, uite de aici au unele gagici impresia ca baietii buni exista cu adevarat, poor souls. Dar v-ati gandit vreodata ce se intampla cu ei apoi? Eu mereu mi-am imaginat ca traiesc fericiti pana la adanci batraneti, na, aici e vina bunica-mii ca mi-a spus prea multe basme cu happy ending cand eram copila. Love u grandma!
Acum cred ca fiecare dintre noi isi doreste ceva de durata, citisem o chestie legata de relatii, cum ca noi oamenii nu mai cautam relatii, nu mai cautam dragostea aia adevarata, cu sentimente si romantism, ci cautam doar pe cineva cu care sa mai discutam, iesim la o cafea sau o bere si din cand in cand sa ne satisfacem si nevoile. Pe scurt, nu vrem eticheta de "relatie", ci cea de "prieteni cu beneficii". Puteti citi mai multe aici, un articol foarte bine scris, mai bine de atat nici ca putea fi spus.
Revenind la povestea mea cu final semi-nefericit, dupa 3 saptamani de relatie, dar ultima saptamana nu putea fi pusa ca fiind parte din relatie, pentru ca noi ne-am vorbit 2 ore adunate in toata saptamana aia, deci ramanem la 2.
Dupa o saptamana in care am vazut ca nu mai da semne ca i-ar mai pasa daca mai suntem impreuna sau nu, i-am scris un mesaj de despartire, e o arta si asta, pentru ca trebuia sa fac cumva sa o spun frumos, chiar daca eu nu voiam sa se ajunga la asta, dar ce rost are sa fii intr-o chestie in care nu mai era interes din ambele parti. Cred ca in saptamana aia am vorbit mai mult si cu frate-miu, si nu suntem foarte apropiati, just so you can imagine.
Mno, si raspunsul lui a fost ceva de genul: nu mai am nimic de spus, stii ca tin la tine, dar nici nu stii de ce nu am vorbit saptamana asta. Geniule, logic ca nu am de unde sa stiu, chestia asta implica ca tu sa-mi scrii, sau macar sa-mi raspunzi la mesaje, si nu dupa 3 ore, tinand cont ca stai cu telefonul in mana tot timpul. Bai, poate oi fi eu paranoia, si nu-s genul ala de gagica care are nevoie de atentie 24/7, dar 15 minute pe zi cred ca iti poti face timp sa vorbesti cu persoana la care tii, mama lui de timp. Dar aparent, in clasa a 10-a esti extrem de ocupat si o relatie chiar e prea mult.
N-am vorbit o saptamana, dar dupa am simtit nevoia sa-i scriu si sa-i spun toate lucrurile care m-au deranjat si cam tot ce aveam eu pe sufletel( sunt genul de persoana care trebuie sa spuna ce simte) si a fost mai bine, pana cand am primit acelasi raspuns de cacat: tin la tine foarte mult si chiar imi doream ceva de durata, dar nu prea am timp acum cu balul bobocilor ( aparent ajutatul la organizarea balului bobocilor e treaba serioasa, ce stiti voi). Ei, in acel moment am realizat ca oricat de mult bine as vrea eu sa vad in oameni, si oricate sanse as vrea sa le dau, unii chiar nu merita. O sa spuneti, da, la ce te asteptai, e copil, mna, aia 16 ani ai lui trebuiau sa fie destul de evidenti intr-un fel sau altul.
Da, au fost doua saptamani, cat poti sa te atasezi de o persoana in numai 2 saptamani? ei bine, daca esti genul de persoana care se ataseaza usor, ca fata asta, poti. Nu poti sa iubesti in 2 saptamani, mi se pare absurd - sau daca ma gandesc mai bine, dragostea are caile ei ciudate si neintelese si nu stii niciodata de unde vine sau cat de tare te loveste - dar poti sa ajungi sa tii la cineva, si avand in vedere ca a fost prima chestie de genul pentru mine, s-a intamplat inevitabilul. Acum, dupa alte 3 saptamani, uitandu-ma inapoi, imi pare bine ca s-a intamplat, ca am avut ce voiam de cand ma stiu, si ca a fost frumos cat a fost. Desigur, ca dupa am exagerat,imi sta in fire, overthinking, rage, some tears ( am mentionat si ca sunt sensibila? am asteptari de la unii oameni si de aici vin si dezamagirile ). Dar cum imi place mie sa spun: shit happens.
Si cam asta a fost toata experienta mea de "in a relationship chick". And my semi-sad ending. Nu-i port pica, ar fi o pierdere de timp, si nici nu am de ce. I got a taste of it, now I can happily return to my single gurl vibes. Asta pana cand o sa dau de alt tip care o sa-mi atraga atentia. Ugh, nu ma invat minte niciodata.
Acum ca stau sa ma gandesc e putin ciudat, bine, ok, putin mai mult ciudat ca mi-am petrecut jumatate din viata asteptand o relatie si asteptandu-l pe Fat-Frumos care aparent si-a pierdut calul si a dat de o alta Ileana Cosanzeana in drum spre mine:)) Dar daca n-ar fi fost asa, nici eu n-as mai fi fost cine sunt azi, ca tot vorbeam de experiente de viata. Cum era si zicala: Tot raul spre bine.
Anyway, eu sunt impacata ca mi-am primit mini experienta de highschool love, dar asta nu inseamna ca am terminat-o cu minorii ( sick stupid mind) sau ba da, clar n-o sa mai fie sub 17, la anul poate o sa trecem la 18+ odata cu inaintarea in varsta, so till then, beware! :)) (unde era combinatozaura, de abia combin niste ingrediente sa-mi iasa ceva comestibil, dapai un tip- si nu, nu sunt o bucatareasa atat de rea).
Cel mai mare defect al meu, dar as putea spune ca si cea mai mare calitate a mea e ca poate imi pasa prea mult de oamenii din jurul meu. E lucrul care ma defineste si nu stiu daca as putea sa-l schimb 😊
Asadar, va las cu ceva din "obiceiurile inimii mele" cum zice si acest James Young. Click here ^_^
Until next time.
See ya!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu